Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ponta și Antonescu plătesc factura după referendum

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 15 Septembrie 2012 365 1 min citire
Ponta și Antonescu plătesc factura după referendum
Conform unui sondaj CSOP, referendumul a produs o răsturnare a tendințelor referitoare la percepțiile românilor față de lideri și partide politice, generând pagube în tabăra USL și câștig de imagine pentru președintele Traian Băsescu și PDL.În contextul desfășurării, la sfârșitul lunii iulie, a referendumului pentru demiterea președintelui, numărul românilor care apreciază că lucrurile din țara noastră evoluează într-o direcție greșită a crescut la 74%, față de 64% în lunile mai-iunie ale acestui an.
Evoluțiile politice din această vară i-au adus un câștig de imagine consistent lui Traian Băsescu, iar trendul se menține pozitiv și după reîntoarcerea acestuia la Cotroceni. În sondajul CSOP din septembrie, 20% din români au o părere bună și foarte bună despre Traian Băsescu, față de doar 14% în luna mai sau de 19% în luna august.
Liderii USL decontează însă, din punct de vedere al percepțiilor electoratului, costurile referendumului, și se înscriu pe un trend descendent. Un procent de 29% dintre români au o părere bună și foarte bună în septembrie despre Victor Ponta, față de 32% câți erau favorabili aceluiași lider politic în sondajele din august. Situația este similară în cazul lui Crin Antonescu, cotat cu o favorabilitate de 25% în septembrie, față de 28% în luna august.
CSOP a efectuat, în perioada 7-10 septembrie 2012, la comanda PDL, un sondaj de opinie reprezentativ la nivel național pentru populația de peste 18 ani. Metoda folosită a fost interviul față în față pe bază de chestionar standardizat, iar eroarea este de +/-3,1%. 
Taguri
Articolul anterior A fost stabilită conducerea BEC la alegerile parlamentare
Articolul următor USL, dezavantajat de Alianța Dreptei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei