Luni seară, Clubul SNC a fost gazda întâlnirii reprezentanților Partidului Poporului Dan Diaconescu Constanța cu cetățenii, simpati- zanți ai PP-DD. Prezent la prezidiu, alături de membri ai staff-ului conducător (Ion Radu, Victor Cruceru, Dede Perodin, Jeni Arecco, Dragoș Buchilă, Gabriel Candidatu), candidatul PP-DD la Primăria Constanța, Dinu Gheorghe, și-a prezentat "cartea de vizită" și a declarat că dorește să-și pună competența și experiența în slujba Constanței. "Constanța este un oraș abandonat. Ne trebuie oameni competenți și cu viziune. De-a lungul vremii, doar oamenii cu viziune au reușit să schimbe ceva", a spus Dinu Gheorghe.
- Publicitate -
După discursul acestuia, Marian Vasiliev, candidatul la președinția Consiliului Județean Constanța, a prezentat câteva dintre punctele Progra-mului Partidului Poporului Dan Diaconescu: elaborarea și aprobarea rapidă a Legii privind finanțarea cu 20.000 de euro a fiecărei întreprinderi nou create de fiecare cetă-țean român care are peste 18 ani, înlocuirea celor 200 de taxe și impozite existente în România cu doar patru taxe și impozite, limitarea la două mandate a tuturor aleșilor (președinte, parlamentari, primari, consilieri, etc.), reconstruirea flotei maritime a României.