Premierul Ungureanu, amenințat cu moartea de un deputat PSD

de Carmen MOCANU Luni, 23 Aprilie 2012 341
Apropierea campaniei electorale a încins puternic spiritele la Bârlad. Deputatul PSD Adrian Solomon a trecut peste împunsăturile obișnuite între adversarii politici și a trecut direct la amenințări cu moartea. El i-a transmis public premierului Ungureanu că, dacă va avea "nesimțirea" să treacă prin Bârlad fără a se opri pe la Primărie pentru a afla "ce-i doare pe bârlădeni", va avea soarta fostului premier italian, Aldo Moro, răpit și ucis de Brigăzile roșii în 1978.
"Se-aude că domnul Mihai Răzvan Ungureanu ar vrea să vină pe 1 Mai la IRB. Eu îi transmit public, că sigur are urechi care s-audă, că dacă are nesimțirea, că tupeu are cât cuprinde, să vină în Bârlad și să nu anunțe autoritățile, să nu oprească la primărie să afle ce-i doare pe bârlădeni de la primarul municipiului Bârlad va avea nu soarta lui Tăriceanu ci soarta lui Aldo Moro. Și asta nu-i o amenințare e o asigurare, domnul prim-ministru. Să vii tu în Bârlad și să nu te oprești pe la primărie, să n-ai bunul simț să suni la primărie înainte că vii", a declarat Solomon într-o conferință de presă, potrivit site-ului Bârlad Online.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei