Prima Cafenea Lingvistică din țară, deschisă la Năvodari

de Carmen MOCANU Joi, 24 Martie 2011 577
"Cafeneaua Lingvistică" și-a deschis porțile, ieri, la Năvodari. Aceasta este prima cafenea de acest fel din țară, iar cuvântul de deschidere a aparținut lectorului universitar doctor Liliana Marteș și profesorului Diana Adam. Prezent la inaugurarea primei "Cafenele lingvistice" din țară chiar în orașul pe care îl administrează, primarul Nicolae Matei a spus că a sprijinit necondiționat proiectul. El a adăugat că îl consideră necesar pentru elevii și tinerii din oraș, dar și pentru alte categorii de vârstă, respectiv pentru toți aceia ce doresc să-și completeze cunoș-tințele din domeniul educațional și de formare profesională. "Cafeneaua Lingvistică" face parte din proiectul European "The Language Café Project", al Universității Southampton, din Marea Britanie, în cadrul Programului Socrates Lingua 1. Atât adminstrația locală condusă de primarul Nicolae Matei, cât și organizatorii și susținătorii acestui proiect descriu această activitate ca pe o altă modalitate de implicare a comunității locale în activitățile desfășurate în cadrul comunității europene. Totodată, înseamnă promovarea dialogului intercultural, încurajând integrarea tuturor tinerilor, precum și a persoanelor interesate, indiferent de vârstă, mediul educațional, social și cultural al acestora, totul realizându-se prin învățare non-formală și informală. Activitățile ce se vor desfășura în cadrul proiectului "Cafeneaua Lingvistică", sunt complementare sistemului formal de educație și formare. Acestea au o abordare participativă și sunt centrate pe persoana care învață, sunt desfașurate în mod voluntar și, deci, legate strâns de nevoile, aspirațiile și interesele tinerilor. Potrivit organizatorilor, activitățile urmează să se deruleze la Centrul Cultural al orașului Năvodari, într-un spațiu oferit de Primăria Năvodari, la început o dată pe săptămână, în fiecare marți după-amiază, între orele 16.00-18.00. La aceste cursuri, poate participa oricine nefiind limită de vârstă pentru cei ce doresc să frecventeze o astfel de cafenea. De asemenea, este important pentru cei interesați să știe că fiecare grupă este organizată cu maxim 15 persoane.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei