Ion Voicu, un locuitor al orașului Negru Vodă, îl acuză pe primarul Ion Nicolin de multiple ilegalități, menționând că pe parcursul celor cinci mandate ale sale a "prăduit" bugetul local, în favoarea intereselor proprii și a intereselor apropiaților săi.
- Publicitate -
Astfel, printre acuzațiile lui Voicu, amintim: "fals în declarația de avere cu privire la anumite su-prafețe de teren, «faultarea» bugetului local prin aplicarea unor taxe mai mici pentru bunurile apropiaților săi și pentru bunurile proprii, prejudicii de aproximativ 300.000 de lei la fondurile de salarii și «mangle» cu terenuri".
"Sunt multiple ilegalitățile pe care le-a comis primarul pe parcursul mandatelor sale. În primul rând nu a specificat anumite suprafețe de teren în declarația de avere sau le are trecute la categorii diferite decât cele de care acestea aparțin, pentru a plăti taxe mai mici. Pe lângă el, mai sunt și alții pe care nu-i impozitează, iar sumele care se strâng la bugetul local sunt infime. Dacă în 2008 s-au încasat 527.000 de lei, în 2011 s-au încasat doar 50.000. Cum vă explicați această diferență? Mai este o problemă, una pe care eu o consider sursa tuturor celorlalte ilegalități: secretarul primăriei, Bujor Ioana, nu deține studiile și pregătirea necesară pentru a ocupa această funcție. Un alt eveniment pe care aș vrea să-l sesizez și care s-a desfășurat cu implicarea primarului este acela prin care s-a dorit, în 2010, concesionarea unui teren din satul Ulcelele către o persoană care îl folosea deja în mod abuziv. Practic voia să-l ajute pe acesta să intre în legalitate prin concesionarea terenului în suprafața de 11.839 de metri pătrați. A avut noroc că nu a fost aprobată concesionarea în Consiliul Local. Sunt multe probleme la Negru Vodă, numai că nu are cine să se sesizeze", a explicat Voicu.
Deși deține un dosar cu documente ce fac referire la afirmațiile sale, Voicu nu a reușit să atragă atenția niciunei instituții dintre cele pe care le-a sesizat. De mai bine de 10 ani, acesta a luat la rând toți prefecții județului și a făcut mai multe sesizări la Poliție și conducerea Consiliului Județean Constanța.
"Nu-i iau apărarea lui Nicolin"
Actualul prefect, Claudiu Palaz, spune că acuzațiile lui Voicu, cel puțin o parte din ele, nu se confirmă. Palaz a menționat că a discutat cu acesta când a intrat pe funcție și a dispus trimiterea unui corp de control pentru a verifica dacă informațiile oferite de Voicu sunt veridice.
"Domnul face reclamații de o bucată bună de vreme. Ca om îl înțeleg, dar ca prefect nu. Am făcut verificări în urmă cu câțiva ani, nu doar eu, ci și cei ceilalți prefecți care au fost înaintea mea, pentru că a trecut cu reclamațiile pe la toți. Nu s-a confirmat nimic din ce a spus la momentul respectiv. Nu știu dacă ce reclamă acum este adevărat. Nu-i iau apărarea lui Nicolin, departe de mine acest gând, dar este imposibil ca toată lumea să fie împotriva lui Voicu, înseamnă că nu poate dovedi cele afirmate", a specificat prefectul.
"Sunt de cinci mandate, nu-mi permit să fac greșeli"
Primarul Nicolin nici nu s-a clătinat la auzul acuzațiilor, declarând că Voicu îl reclamă din 1996 și nu a reușit să demonstreze nimic.
"Din patru în patru ani apare și mă reclamă, dacă putea să dovedească ceva din ceea ce spune o făcea până acum. Sunt primar de cinci mandate, vă dați seama că nu-mi permit să fac astfel de greșeli. Dânsul așa consideră că trebuie să procedeze exact în perioada electorală în speranța că îmi voi pierde din votanți", a explicat Nicolin.