Administraţia locală din oraşul Năvodari continuă lucrările de asfaltare din localitate, dar şi implementarea proiectului legat de reţeaua de canalizare care va fi modernizată de la zero.
- Publicitate -
Anunţul a fost făcut chiar de primarul oraşului Năvodari, Florin Chelaru, pe pagina sa oficială de Facebook.
„Am avut astăzi (n.r. luni) o întâlnire cu locuitori de pe strada Prelungirea Recoltei înaintea începerii lucrărilor de asfaltare. Totodată, am discutat despre infrastructură și proiectul de canalizare aflat în evaluare la Ministerul Mediului prin PNRR, despre termene realistice și ce putem face concret! Proiectul prevede extinderea rețelei de canalizare în toată zona de nord, având o valoarea de peste 20 milioane lei. Până atunci, cetățenii din zonă vor drumuri asfaltate", a transmis Florin Chelaru.