Primarul comunei Oltina, Gheorghe Chirciu, a declarat că administrația locală se pregătește să depună în perioada următoare un proiect integrat pentru realizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare. Proiectul, ajuns în etapa finală, are o valoare de două milioane de euro și urmează să fie realizat cu susținerea FEADR - Fondului European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.
- Publicitate -
Totodată, primarul și-a exprimat intenția de a reface satul Strunga, aflat la doar câțiva kilometri de comună. "Îmi doresc renașterea satului. Vreau să îl populăm și, tocmai de aceea, îmi doresc să prindem în acest proiect integrat și realizarea unui drum prin Strunga. Avem o firmă de consultanță care ne ajută în demersurile noastre și sperăm că le vom concretiza cât mai curând posibil", a mai spus Chirciu.
În același context, el a amintit de ultima ședință a Consiliului Local din 30 septembrie în care printre proiectele de pe ordinea de zi s-a numărat și cel privind stabilirea domeniului privat al comunei. "Acum, dacă am stabilit domeniul privat, sperăm să vindem terenuri chiar în Strunga astfel încât să încurajăm oamenii să se stabilească aici. Am primit cereri, recunosc, mai mult verbale, dar oamenii vor să își ridice case și vom lua măsuri să îi susținem", a adăugat gospodarul-șef.
Pe de altă parte, el s-a plâns că nu sunt bani. "Avem multe datorii. Suntem datori cu 300.000 de lei pentru reabilitarea grădiniței și 500.000 de lei pentru refacerea drumurilor județene", a încheiat trist el.