Președintele PNL, Crin Antonescu, a reafirmat, ieri, că PSD și PNL vor candida separat la alegerile europarlamentare, susținând că în ședința USL de duminică nu s-a discutat despre acest subiect.
- Publicitate -
"Nu s-a discutat nimic despre acest lucru, ci despre proiectele legislative, despre CSAT. Am văzut și eu astăzi în ziare. Ieri a apărut știrea că s-au hotărât să meargă pe liste comune și probabil azi dezbaterile. Nu am discutat așa ceva", a spus Crin Antonescu, la Palatul Parlamentului.
Întrebat dacă listele comune i-ar fi avantajat pe liberali, el a afirmat că în această situație și PSD, și PNL "strict aritmetic ar pierde câte ceva".
"Ar scoate poate cu un europarlamentar mai puțin, ar rata prilejul PSD pe zona sa, PNL pe zona sa de a demonstra o forță electorală. Astea sunt dezavantajele, există alte avantaje. Nu există decât deciziile în vigoare și în PSD și în PNL de a merge pe liste separate", a explicat Crin Antonescu.