Conducerea PNL a decis, astăzi, excluderea din partid a senatorului Sorin Roșca Stănescu, după ce acesta l-a acuzat pe Traian Băsescu de spălare de bani, în baza unor documente care au fost declarate false, transmite Realitatea.net."Indiferent de decizia lor, rămân liberal și susțin PNL și pe Crin Antonescu. Sigur că este, practic, o înfrângere a mea faptul că nu se confirmă autenticitatea acestor documente. Eu zic să așteptăm ancheta, noi nu avem anchetă, ci un document care spune că nu s-a facut un virament - e vorba de conturi arhivate", a declarat Sorin Roșca Stănescu.
- Publicitate -
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că a fost convocată ședința Biroului Politic Național al partidului pentru luni, când va propune excluderea senatorului Sorin Roșca Stănescu din PNL.
Având în vedere că Roșca-Stănescu este parlamentar, pentru excluderea sa din partid este necesar și votul Delegației Permanente a PNL.
SRS a facut publice mai multe documente, despre care acesta a spus ca demonstreaza faptul ca presedintele s-a folosit de "bani negri" in campania electorala din 2004. El a mentionat ca, la acea vreme, in contul bancar al Aliantei DA au fost sapte milioane de dolari din strainatate.
Apoi, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ) a precizat ca documentele prezentate de SRS sunt false. Procurorii au constatat ca operatiunile mentionate "nu sunt reale" si nu au fost efectuate, dupa ce Oficiul pentru Spalarea Banilor s-a autosesizat in acest caz.
In plus, presedintele Basescu a replicat ca Sorin Rosca Stanescu este "un mincinos prost", care "nu duce falsul pana la capat". Mai mult, presedintele l-a dat in judecata pe parlamentarul liberal pentru afirmatiile la adresa sa.