Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, susține că reluarea votului referitor la cererea DNA de reținere și arestare preventivă a social-democratului Dan Șova nu este posibilă, indiferent de decizia pe care judecătorii Curții Constituționale o vor emite după analizarea sesizărilor primite din partea președintelui Klaus Iohannis, a liberalilor și a CSM.
- Publicitate -
"Nu avem cum să mai dăm un vot în cazul domnului Șova. Votul dat a fost unul perfect legal. Bineînțeles, n-are cum să fie repetat și legea nu acționează retroactiv. În cazul în care legea pe care Parlamentul a votat-o privind modificarea Statutului deputatului și senatorului va fi promulgată de președinte, ținând cont că președintele are un termen de 20 de zile pentru promulgare, după aceea, dacă el o va promulga, sigur că intră în vigoare și solicitările viitoare vor putea să fie judecate, să spunem așa, și decise cu majoritatea simplă a parlamentarilor", a declarat Tăriceanu.