Președintele Traian Băsescu a semnat decretul de decorare a Batalionului 191 Infanterie "Colonel Radu Golescu" cu Ordinul "Virtutea Militară" - în grad de cavaler. "În semn de înaltă apreciere pentru profesionalismul demonstrat în îndeplinirea cu succes a misiunilor încredințate, pentru spiritul de sacrificiu, devotamentul și curajul excepțional dovedite de militari pe timpul participării la misiuni internaționale, președintele Traian Băsescu a conferit Ordinul Virtutea Militară - în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de pace, Drapelului de luptă al Batalionului 191 Infanterie Colonel Radu Golescu", se precizează într-un comunicat al Administrației Pre-zidențiale remis redacției. Decorarea a fost făcută la propunerea mi-nistrului Apărării Naționale, Mircea Dușa.
- Publicitate -