Corneliu Vadim Tudor s-a prezentat, astăzi, la Parchetul instanței supreme pentru a fi audiat, el declarând că le va spune anchetatorilor că denunțătoarea sa, Angela Bălan, nu putea ajunge europarlamentar întrucât nu figura pe listele pentru această funcție.
- Publicitate -
Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor a spus că este pregătit să dea o declarație în fața procurorilor Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu acuzațiile pe care i le aduce fosta membră a PRM Angela Bălan. Vadim Tudor a precizat că vizitele la Parchet sunt obositoare pentru el și că acestea nu au nicidecum rolul de a-l umili.
Potrivit Mediafax, el a mai spus că denunțătoarea sa nu putea ajunge europarlamentar, întrucât nu era la rând pe listele pentru această funcție, aspect pe care îl va arăta și procurorilor, în declarația sa, urmând să aducă și documente în acest sens.
Parchetul instanței supreme anunța, în 29 noiembrie, că europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor este urmărit penal pentru fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu, după ce, în perioada decembrie 2012 - ianuarie 2013, ar fi întocmit și semnat două adrese prin care a comunicat Autorității Electorale Permanente date nereale.