Vineri, 05 Iunie 2026

Zona centrală a orașului Cernavodă, în plină modernizare

de Carmen MOCANU Vineri, 23 Martie 2012 233 2 min citire
Începute încă de anul trecut, lucrările la centrul civic din Cernavodă sunt în plină desfășurare și avansează pe zi ce trece. Ele au cuprins atât partea de infrastructură, rețele de apă, canalizare, termoficare cât și partea superioară constând în pavaje, spații verzi, diverse dotări și amenajări edilitare.
"În orice oraș din țară sau din Europa, zona centrală este una de atracție și de petrecere a timpului liber, atât pentru locuitorii orașului cât și pentru cei care poposesc în oraș fie ca turiști, fie cu diverse probleme de rezolvat", a spus primarul Mariana Mircea.
Șeful administrației publice locale a mai precizat că pentru a realiza un centru asemănător orașelor civilizate și în Cernavodă, administrația locală a inițiat un proiect de amenajare a străzii Dacia.
"Această stradă se va transforma într-o esplanadă pietonală, circulația carosabilă fiind preluată de străzile paralele cu aceasta. În curând, aici ne vom putea plimba liniștiți, vom putea servi cafea la una din terasele ce vor fi amplasate, ne vom bucura de răcoarea fântâ-nilor arteziene și de umbra copacilor recent plantați. Această lucrare de amploare pentru oraș a urmărit realizarea unui spațiu urban care să reflecte spiritul locului și în care să se găsească puncte de interes pentru locuitorii orașului dar și pentru turiști", a declarat Mariana Mircea.
Ea a mai precizat că lucrările de amenajare a centrului civic au început mai întâi cu reabilitarea rețelei de canalizare pluvială și au continuat cu construirea unei rețele de canalizare menajeră, cu extinderea rețelei de termoficare și cu înlocuirea rețelei de apă potabilă.
"Până anul trecut, strada Dacia din zona centrală era traversată de un canal inestetic pentru centrul orașului și care emana un miros foarte urât. Mulți dintre noi știm că, în perioada ploilor torențiale, acest canal nu putea prelua apele și centrul se transforma, se inunda și producea multe neplăceri agenților economici și locuitorilor din zonă. Prin acest proiect s-au rezolvat toate aceste probleme", a explicat primarul.
În altă ordine de idei, proiectul de modernizare a centrului civic prevede și înserarea unor diverse elemente arhitecturale, fântâni arteziene, pergole, mobilier urban și terase pentru trecători. În fața primăriei deja s-au finalizat lucrările de construcții la o fântână arteziana cu joc de apă și lumini multicolore. De asemenea, alte două fântâni arteziene în cascadă, de dimensiuni mai mici au început deja să se construiască la intrările în parcul central.
Taguri
Articolul anterior A început curățenia de primăvară la Năvodari
Articolul următor De ce trebuie să evităm alimentele preparate cu multă apă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei