Duminică, 07 Iunie 2026

Alexandru Rafila şi secretarul de stat Alexandru Rogobete, la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite

de Madalina PETRESCU Vineri, 22 Septembrie 2023 514 1 min citire
Alexandru Rafila şi secretarul de stat Alexandru Rogobete, la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila şi secretarul de Stat Alexandru Rogobete participă la una dintre cele mai importante întâlniri de nivel înalt - Adunarea Generală a Naţiunilor Unite ce are loc la New York, SUA.
”Şefi de stat şi de guvern au participat la plenarele şi panelurile de discuţii dedicate accesului universal la servicii de sănătate, eliminării tuberculozei până în anul 2030 şi pregătirilor statelor membre în caz de criză sanitară”, anunţă, vineri, Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.
Potrivit instituţiei, intervenţiile ministrului Sănătăţii au fost făcute în adunarea generală şi panelurile legate de accesul universal la servicii de sănătate şi cele legate de combaterea tuberculozei.
De asemenea, Alexandru Rafila a fost desemnat să conducă panelul la nivel înalt al Adunării Generale ONU dedicat tuberculozei.
Potrivit documentului citat, tot în cadrul vizitei din Statele Unite, cei doi demnitari vor continua discuţiile cu reprezentanţii Departamentului de Justiţie al Statelor Unite ale Americii şi cei ai FBI pentru semnarea unui Memorandum de colaborare cu Ministerul Sănătăţii pentru reducerea practicilor de corupţie în proiectele gestionate cu fonduri internaţionale.
”Amintim că acum câteva săptămâni, la Timişoara a avut loc primul eveniment despre Practici anticorupţie în achiziţiile publice din domeniul sănătăţii, dintr-o serie de şase, la care au participat reprezentanţi ai FBI şi ai Departamentului de Justiţie din Statele Unitate ale Americii”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.
Taguri
Articolul anterior Alina Gorghiu: Proiectul de lege Registrul traficanţilor de droguri va fi depus săptămâna viitoare în Parlament
Articolul următor Explicație halucinantă a hoțului prins cu focuri de armă, după ce a furat o mașină din Cumpăna

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei