Oamenii au început să aibă din ce în ce mai multe tulburări de anxietate. Atacurile de panică parcă se fac la ordinea zilei. Termenul de atac de panică a devenit, în ultimul timp, unul de largă circulație, pătrunzând în conștiința colectivă a societății.
- Publicitate -
Persoanele care experimentează deseori atacuri de panică au una sau chiar ambele dintre cele două temeri caracteristice panicii. Este vorba despre teama de moarte și teama de nebunie. Manifestările resimțite la nivel somatic atunci când se produce atacul de panică pot fi atât de puternic neplăcute, încât persoana să simtă că va face un infarct sau că se va sufoca. De asemenea, starea psihologică din timpul atacului de panică, senzația de a pierde controlul asupra situației, determină teama persoanei că va înnebuni.
Atunci când o persoană acuză stări similare cu atacurile de panică, este esențial să viziteze atât cabinetul unui psiholog, cât și cabinetul unui medic generalist. Vizita la medic este necesară pentru a se stabili dacă există sau nu cauze medicale ale simptomelor atacului de panică. În urma consultului psihologic, este posibil ca pacientul să fie îndrumat spre psihiatru în vederea diagnosticării unei eventuale tulburări mai largi în cadrul căreia se manifestă atacurile de panică. Întrucât, acestea nu constituie, în sine, o categorie de diagnostic. Ulterior, există trei tipuri de intervenție către care pacientul va fi îndrumat (în momentul în care s-au exclus cauzele de natură medicală). Este vorba despre intervenția medicamentoasă prescrisă de psihiatru, cea psihologică (psihoterapie) și intervenția mixtă, anume psihologică și medicamentoasă.
Terapiile cognitiv-comportamentale și-au dovedit științific eficiența în tratarea anxietății și depresiei, având o metodologie bine pusă la punct și unitară în ceea ce privește intervenția. Indiferent însă de școala psihologică de care aparține terapeutul, atacurile de panică se tratează urmărind în linii mari pașii enunțați de curentul cognitiv-comportamental. Diferența în terapiile umaniste sau în psihanaliză s-ar manifesta printr-o incursiune în trecutul pacientului, în încercarea de determinare a unor cauze. Însă, intervenția este în continuare centrată pe prezent, la fel ca în cazul terapiei cognitiv-comportamentale.
