Secretarul de stat Cristian Irimie a afirmat, vineri, în cadrul dezbaterii organizate de Ministerul Sănătății pe marginea proiectului de act normativ privind introducerea coplății, că aproximativ 9,4 milioane de români nu vor fi afectați de acest nou sistem. Din categoria celor care nu vor plăti în plus la consultația la medic sau la spital fac parte bolnavii cronici, pacienții cu urgențe medicale sau chirurgicale, pensionarii cu venituri sub 700 de lei pe lună, șomerii, gravidele (inclusiv la naștere), persoanele persecutate politic, copiii și tinerii aflați încă la școală și studenții până în 26 de ani.
- Publicitate -
Dacă va fi aprobat, proiectul coplății în sistemul sanitar va fi introdus de la 1 iulie.