Cum scapi de urinarea nocturnă involuntară

Afecțiune destul de întâlnită atât la copiii până în cinci ani (mai frecvent la băieți), dar și la adolescenți și adulți, enurezisul nocturn poate fi moștenit, însă are și multe alte cauze. Cât privește urinatul nocturn la copiii mari (mai frecvent la fete), mult mai greu de tratat, cel mai probabil acesta se dezvoltă pe fondul unui stres puternic. Aparent o afecțiune banală, eliminarea involuntară de urină în timpul somnului poate avea implicații nebănuite în formarea și dezvoltarea psiho-socială a copilului. Potrivit dr. Anca Sima, medic primar pediatru în cadrul Clinicii Homeomed, copilul de peste șase ani, frământat de această problemă, inevitabil, se va simți inferior celorlalți copii de aceeași vârstă. Or, în aceste condiții, se va închide în sine, va încerca să mintă, se va complace în leneveală, neglijență, inițiativa și independența vor fi la cote minime. În plus, va dezvolta și o agresivitate fără motiv, lucruri care, cu timpul, vor duce la îndepărtarea de cei din jur, cu suferințele psihice de rigoare. Factori favorizanți Dr. Anca Sima ne-a explicat că, printre cauzele enurezisului primar nocturn, se numără o creștere și dezvoltare mai înceată a copilului, secreția insuficientă de hormon antidiuretic, capacitate vezicală mică, dar și somnul adânc. Pe de altă parte, o contribuție esențială și-o aduc și problemele emoționale care frământă copilul. Și, nu în ultimul rând, zestrea genetică, afecțiunea putând fi moștenită de la unul dintre părinții care a avut, la rându-i, această problemă în copilărie: "Dacă la vârste mai mici, părinții copiilor cu astfel de probleme apreciază afecțiunea ca pe o chestiune aproape normală, cu trecerea anilor, îngrijorările acestora cresc, iar copiii suferă, la rându-le. De regulă, cei mai mulți copii nu vor mai elimina involuntar urină când dorm până să ajungă la vârsta de 10, maximum 12 ani. Copiii care, și după această vârstă, nu vor reuși să se controleze, se vor opri în fiecare din anii ce vor urma acestui interval. Problemele sunt mult mai grave la copiii mari, în special la fete, căci, determinate cel mai probabil de condiții de stres foarte puternic, sunt și mai greu de tratat". Diagnosticarea, o procedură complexă Aici nu e loc de dat cu presupusul, diagnosticul de certitudine cade în sarcina unui medic specialist. De aceea, procedura impune și un istoric al pacientului, examen clinic complet, un studiu biologic amănunțit tocmai pentru a exclude cauzele metabolice și organice, plus o ultrasonografie (investigația vizează eliminarea existenței altor afecțiuni, precum boli obstructive urinare, malformații reno-urinare, litiază, reflux vezico-ureteral). Tratament Indiferent de cauze, înainte de a recurge la tratament medicamentos, părinții trebuie să-și ajute copiii, reducând cantitatea de lichide înainte de culcare sau noaptea, evitând mâncărurile sărate, obișnuindu-și copilul să urineze înainte de culcare. Apoi, să încerce stabilirea momentului când copilul udă patul, pentru a-l duce la toaletă în jurul orei respective. Chiar dacă va fi mai greu, nu folosiți pampersuri, care îi vor da copilului o falsă senzație de siguranță și nu îl vor stimula să se străduiască să rămână uscat. Trebuie început cu măsuri simple, dar consecvente, fără a spera în rezolvări imediate. Dacă aceste măsuri nu dau rezultate, medicul specialist va prescrie și tratamentul necesar. Din păcate, sunt situații când tratamentul nu vindecă în totalitate problema, însă este cert că duce la scăderea frecvenței cu care se manifestă. Practic, tratamentul vizează exact reducerea frecvenței contracțiilor involuntare ale musculaturii vezicii urinare, dar și de creștere a capacității vezicale. Lucrurile nu sunt simple cum par a fi, dr. Anca Sima atrăgând atenția că identificarea din timp și tratarea corectă a acestei afecțiuni au, ca urmări directe, creșterea respectului de sine al copilului, dar și a încrederii în propria persoană, stimularea independenței și, în general, a calității vieții.  Din păcate, enurezisul nocturn afectează 15-20 la sută din populația de cinci ani, 7 la sută din cei vârsta de șapte ani și circa 2 la sută dintre adolescenți și adulți. Mai afectați sunt băieții, în special din mediul rural, dar și cei hiperactivi sau cu tulburări de atenție.