Bulimia este o tulburare a comportamentului alimentar care se caracterizează printr-o nevoie incontrolabilă de a consuma produse alimentare în cantități foarte mari chiar de către persoane care, în mod normal, nu sunt gurmande.
De regulă, comportamentul bulimic, care poate avea semnificații dintre cele mai diferite, poate fi asociat cu o serie de probleme psihologice sau medicale. "În general, bulimia se instalează la vârsta adolescenței și în mod special la fetele obsedate de silueta lor" – precizează dr. Mihaela Matei, specialist în psihiatrie, care ne-a explicat că bulimicul are tendința de a-și provoca vomatul, de a lua tot felul de laxative și de a urma un regim strict care să-l ajute să nu ia în greutate.
Bulimia fiziologică
Comparativ cu bulimia anorexi-cului, bulimia fiziologică apare în cazul unor femei însărcinate, care, profitând de situația în care se află, refuză să-și dozeze alimen-tația și se hrănesc peste măsură, luând și extrem de mult în greutate. "Poftele femeilor însărcinate reprezintă o formă de bulimie fiziologică. Din fericire, ele dispar după ce femeia naște".
Bulimia anorexicului
Potrivit specialistei, bulimia unei persoane care suferă de anorexie este diagnosticată atunci când pacientul consumă mari cantități de alimente la intervale foarte mici de timp, de regulă, în mai puțin de două ore. "În situațiile cele mai grave, însă, accesele bulimice însoțite de vomitare pot produce o deshidratare a organismului, angrenând și o pierdere de potasiu, ale căror consecințe sunt apariția crampelor și a unei stări de slăbiciune a bolnavului, dar și alte complicații" – a completat dr. Mihaela Matei.
Cauze
În majoritatea cazurilor, com-portamentul bulimic se declanșează ca urmare a tendinței de apărare la stres și depresie: "Faptul că mănâncă peste măsură nu are în vedere obținerea sațietății, cât nevoia de compensare a frustrării sau de repunere în valoare a imaginii de sine. În afara cauzelor de ordin psihologic, însă, bulimia apare și în situația unor dereglări metabolice (diabet) sau dereglări hormonale". Specialista ne dă și o veste bună, arătând că atâta timp cât comportamentul bulimic este ocazional, situația nu ridică mari probleme. Când se instalează bulimia nevrotică, însă, lucrurile se complică.
Colaborare medic - psihiatru
În primul rând, bulimicul are nevoie de psihoterapie, care, dacă este cazul, se asociază cu prescripție de antidepresoare, ambele forme de tratament urmărind să-l aducă pe bulimic la o stare de maturitate emoțională și de îndepărtare a conflictelor afective interioare. Dacă pacientul este dispus să colaboreze cu psihiatrul și cu medicul, în mod sigur va reuși să-și formeze noi deprinderi alimentare, întrucât tratamentul trebuie să se bazeze pe încredere reciprocă pacient - medic, pentru că numai astfel se poate acționa eficace asupra cauzelor psihologice care au determinat comportamentul bulimic.
- Publicitate -
