Cei care au în familie rude fără venituri ar putea să plătească mai mult la sănătate, potrivit noului proiect de lege a sănătății. Odată cu această prevedere, Ministerul Sănătății își propune să colecteze bani de la toți românii, pentru a evita deficitul care până acum ajungea la aproape 3 miliarde de lei. Mai exact, până în prezent nu se plătea niciun ban pentru co-asigurați sau pentru persoanele scutite de la plata taxelor, aceștia beneficiind de servicii medicale în baza principiului solidarității. Noul act normativ presupune ca aceste costuri să fie acoperite de acum încolo de rude sau de către stat. Astfel, un salariat va plăti pentru membrii familiei care nu realizează venituri, fie că este vorba de soț sau soție, ori părinți. Potrivit legii, un asigurat poate avea cel mult trei co-asigurați și va plăti pentru fiecare procentul de 5,5 la sută calculat la salariul minim pe economie, dar doar în condițiile în care are un venit mai mare de două salarii minime pe economie.
- Publicitate -