Zeci de persoane sunt suspectate de polițiști de comiterea, în ultima săptămână, a 120 de infracțiuni economice. 10 dintre suspecți au fost reținuți sau arestați preventiv. Dintre cele 120 de infracțiuni, 48 au fost de evaziunea fiscală, 13 de înșelăciuni în relațiile comerciale, 14 de fals în înscrisuri, trei abuzuri în serviciu, șapte delapidări, două de neglijență în serviciu, două de gestiune frauduloasă, patru privind Codul vamal, cinci privind spălarea banilor, două privind Codul fiscal, cinci privind societățile comerciale, 10 de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și trei fapte de corupție.
- Publicitate -
Polițiștii efectuează cercetări față de 98 de persoane, suspectate de comiterea acestor fapte, dintre care 10 în stare de reținere sau arest preventiv. De asemenea, opt persoane sunt cercetate în șase dosare complexe, faptele comise având urmări deosebit de grave prin cuantumul prejudiciului sau al numărului mare de persoane implicate.