145 de kilograme de pește, oprite definitiv de la comercializare de Protecția Consumatorilor

de Roxana - Marina GLĂVAN Joi, 16 Aprilie 2009 374
În săptămâna premergătoare sărbătorii Floriilor, Comisariatul Regional Pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Constanța a desfășurat o acțiune tematică de control de verificare a respectării prevederilor legale referitoare la calitatea, modul de comercializare și etichetare a peștelui și a preparatelor din pește și conservelor din pește. La nivelul CRPC Constanța, în cele trei județe din subordine - Tulcea, Brăila și Constanța - au fost verificați 63 de operatori economici, fiind supuse controlului peste 5.800 de kilograme de pește și produse din pește. Au fost constatate abateri de la prevederile legale la 1.685 de kilograme pește. Pentru deficiențele constatate pe timpul acțiunilor de control au fost aplicate peste 40 de amenzi contravenționale în valoare totală de 200.000 lei. La nivelul județului Constanța au fost verificați 22 de operatori economici, controlându-se peste 1.000 de kilograme de pește și produse din pește. "Au fost constatate abateri la 64% din cei controlați, fiind aplicate 18 amenzi contravenționale în valoare de 89.500 lei și 4 avertismente. De asemenea, ca urmare a deficiențelor constatate pe timpul acțiunilor de control, au fost oprite definitiv de la comercializare peste 145 kg pește și produse din pește și temporar 127 kg și produse din pește", a declarat Bogdan Gavrilă Dima, comisarul șef al CRPC Constanța. Pe timpul acțiunilor de control au fost constatate următoarele deficiențe: neîncadrarea în data durabilității minimale sau în data limită de consum (pește Novac, tacâm de pește, icre de pește, pește afumat), icrele de pește preambalate la cutii nu aveau elemente de identificare pe ambalajul de prezentare, conservele din pește import Tailanda nu prezentau pe eticheta de însoțire a produsului informații privind ingredientele. Conservele de ton Victory au menționat la ingrediente doar apă și sare, nefiind indicat ingredientul principal din care este alcătuit produsul, în cazul de față - ton. Nici pungile cu creveți și scoici preambalate nu au fost în regulă, neavând eticheta de însoțire tradusă în limba română. Alte abateri s-au referit la lipsa mențiunilor privind denumirea și adresa importatorului și/sau distribuitorului la file de cod, cozi de creveți, șprot congelat, la faptul că inspectorii au găsit frigărui de pește fără elemente de identificare și caracterizare, prețurile de comercializare nu erau afișate la loc vizibil nici denumirea unității sau orarul de funcționare și certificatul de înregistrare nu erau afișate de toți comercianții.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei