La ora actuală, Adăpostul public de animale abandonate de pe strada Câmpul cu Flori nr. 11 găzduiește aproximativ 300 de suflete care au nevoie de un cămin permanent. Printre ei s-au aflat până ieri, Murphy și Lulu, nişte căţeluşi extrem de prietenoşi şi jucăuşi, care şi-au găsit, în sfârşit, stăpâni. Potrivit Primăriei Constanţa, campania „Adoptă un cățel!” continuă şi în perioada următoare. Menționăm că toți cățeii care se dau spre adopție gratuită sunt deparazitați intern/extern, înregistrați în RECS, microcipați, îngrijiți, vaccinați conform graficului de vârstă și au carnet de sănatate.
- Publicitate -
Condiții privind procedura adopției: prezentarea unui act de deţinere a spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor; dovada resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor; acordul asociaţiilor de proprietari sau, după caz, al vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de doi câini. Cei care doresc să devină stăpânii unui cățel pot vizita adăpostul după următorul program:
luni, marți, miercuri, vineri, între orele 10:00 - 14:00 şi joi, între orele 9:30 - 17:30. Mai multe detalii puteți obține de la personalul de specialitate, la numărul de telefon: 0733.045.213.