Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) a anunţat, joi, că 40% din subsectoarele de plajă scoase la închiriere pentru următorii zece ani au fost adjudecate, fiind vorba de suprafeţe din staţiunile Mamaia şi Eforie Nord, precum şi municipiul Constanţa.
- Publicitate -
În urma organizării de către Administraţia Naţională "Apele Române" a procedurii de licitaţie publică (etapa I) privind închirierea suprafeţelor de plajă pentru sezoanele estivale 2025 - 2034, 40% din subsectoarele scoase la închiriere au fost adjudecate.
"Este vorba despre 28 de subsectoare de plajă (din totalul de 71) reprezentând o suprafaţă de 27 hectare (din cele 75,88 de hectare), adică 35%. Suprafeţele închiriate sunt situate în staţiunile Mamaia şi Eforie Nord, precum şi în municipiul Constanţa şi au două tipuri de destinaţii: agrement turistic (recreere) şi agrement cu funcţie sportivă-ambarcaţiuni cu/fără motor. Cele mai mari suprafeţe se află în staţiunea Mamaia", se arată pe pagina de Facebook a instituţiei, scrie Agerpres.
În ceea ce priveşte cuantumul mediu al chiriei ofertate, acesta este mai mare cu aproximativ 22% faţă de preţul de pornire.
Potrivit prevederilor legislative, 50% din suma încasată va reprezenta venit la bugetul de stat, iar diferenţa de 50% se va utiliza pentru investiţii destinate dezvoltării infrastructurii de gospodărire a apelor, inclusiv pentru plaja Mării Negre.
"Pentru a permite operatorilor economici amenajarea suprafeţelor de plajă în următorul sezon estival, Administraţia Naţională 'Apele Române' (ANAR) va demara în perioada imediat următoare o nouă procedură de licitaţie publică. Aceasta va viza atât scoaterea la închiriere a suprafeţelor de plajă neadjudecate în această etapă, cât şi a celor unde contractele de închiriere au expirat între timp", a mai informat Administraţia Naţională "Apele Române".