Luni, 08 Iunie 2026

A fost introdusă taxa de dezvoltare și promovare a turismului în municipiul Constanța

de Andreea ANDRONACHE Vineri, 07 Iunie 2024 231 1 min citire
A fost introdusă taxa de dezvoltare și promovare a turismului în municipiul Constanța
Reprezentanții Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța anunță implementarea taxei de dezvoltare și promovare a turismului, o inițiativă menită să sprijine și să dezvolte industria turistică locală. Taxa este stabilită diferențiat, în funcție de tipul și destinația spațiului, având două modalități distincte de calcul.
Pentru operatorii economici care își desfășoară activitatea în stațiunea Mamaia și Sat Vacanță, precum și pentru proprietarii de spații cu destinație de locuință din aceste zone, taxa este percepută sub formă de sumă fixă, anuală. Aceasta trebuie achitată integral până la data de 1 iulie a fiecărui an, dată până la care contribuabilii sunt obligați să depună și declarația de impunere anuală.
Pentru cealaltă categorie de taxe, o cotă procentuală de 1% este aplicată la valoarea totală a cazării sau tarifului de cazare, exclusiv TVA. În acest caz, taxa este datorată de către turistul sau persoana care se cazează, corespunzător perioadei de ședere în structura de cazare turistică din municipiul Constanța, inclusiv stațiunea Mamaia. Până la data de 10, inclusiv, a lunii în curs, pentru luna precedentă, în care au obținut venituri din prestarea serviciului de cazare, operatorii economici, ce dețin în proprietate sau cu orice titlu, structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare, clasificate de autoritatea centrală cu competențe în domeniul turismului, au obligația reținerii și vărsării taxei la bugetul local și, de asemenea, de a depune declarația la SPIT Constanța.
Mai multe informații referitoare la Taxa de dezvoltare și promovare a turismului, declarațiile de impunere, dar și documentele necesare declarării, regăsiți pe www.spit-ct.ro.
Taguri
Articolul anterior Seniorii din Constanța explorează pictura de icoane
Articolul următor Care este distanța legală pentru cotețul câinelui față de gardul vecinului. Amenzi usturătoare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei