A fost reglementat bacşişul; va fi de maxim 15% din valoarea consumaţiei

de Cuget Liber Marţi, 13 Decembrie 2022 380
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege care reglementează bacşişul, stabilind că nivelul oferit va fi de maxim 15% din valoarea consumaţiei, va putea fi plătit pe card şi va fi impozitat.

S-au înregistrat 189 voturi "pentru", 34 "împotrivă" şi 4 abţineri.

Proiectul de lege reglementează definirea bacşişului în vederea evidenţierii acestei sume pe bonul fiscal, cu scopul delimitării clare a acesteia de veniturile încasate de către operatorii economici pentru livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor direct către populaţie şi asigurării fiscalizării bacşişului.

Prin bacşiş se înţelege orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus faţă de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici care desfăşoară activităţi corespunzătoare codurilor CAEN: 5610 - "Restaurante", 5630 - "Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor".

Bacşişul nu poate fi asimilat, din punctul de vedere al TVA, unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii.

Pentru operatorii economici, bacşişul încasat de la clienţi se evidenţiază pe bonul fiscal, indiferent de modalitatea de încasare a acestuia.

Operatorii economici au obligaţia de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului oferit, între 0% şi 15% din valoarea consumaţiei. Nota de plată trebuie să conţină şi o altă rubrică, în care clientul să poată înscrie suma oferită drept bacşiş, în valoare absolută, dacă acesta optează pentru acest mod de stabilire a valorii bacşişului acordat.

Taguri

Comentează știrea

Functionar
13 decembrie 2022
Bacsis versus mita

Este o porcarie asta cu bacsisul..........eu la munca nu primesc bacsisi de la nimeni sau daca as primi s-ar numi mita. Patronul sa isi plateasca angajatul si consumatorul plateste consumatia......simplu

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei