Luni, 08 Iunie 2026

A fost stabilită cota obligatorie de energie electrică din surse regenerabile

de Andreea PERHAIȚĂ Joi, 29 Decembrie 2016 104 1 min citire
Pentru 2017, cota obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, este de 8,3% din consumul final brut de energie electrică, potrivit unei Hotărâri adoptate astăzi de Guvern.
Cota pentru anul viitor a fost stabilită de Executiv pe baza comunicării Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, astfel încât să nu aibă impact negativ în factura consumatorilor finali. Pentru anul 2016, această cotă a fost stabilită la 12,15%, însă menținerea acesteia și pentru anul viitor ar fi condus, conform calculelor Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, la o creștere a impactului certificatelor verzi în factura consumatorilor finali cu 17 lei/MWh, aproximativ 5%.
Actul normativ a fost supus analizei de Consiliul Concurenței și Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, obținând punct de vedere favorabil.
Această Hotărâre de Guvern va produce efecte numai până la aprobarea de către noul Guvern a proiectului de Ordonanță de urgență privind modificarea și completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, proiect pentru care s-a obținut Decizia Comisiei Europene de aprobare a modificărilor propuse pentru schema de sprijin a fost transmisă autorităților Române în data de 19 decembrie 2016.
Taguri
Articolul anterior Detalii despre sistemul electronic de raportare a stocurilor de medicamente
Articolul următor Au învățat o meserie pe banii statului! Dar câți s-au și angajat?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei