A murit Paul Agarici, unul dintre fotografii Revoluției Române. Era fiul lui Horia Agarici, „salvatorul Constanței“

de Madalina PETRESCU Marţi, 27 Iunie 2023 2341
Paul Agarici, unul dintre fotografii Revoluției Române, fiul aviatorului Horia Agarici, a murit luni la vârsta de 75 de ani. El are o singură fată, Paula, care îi poartă numele, și un nepot, Vlad, în vârstă de 25 de ani.

Paul Agarici s-a născut pe 4 iulie 1947, de Ziua Americii. Imediat, nou-născutul a fost luat de stat din braţele mamei, moaşă la un spital, şi trimis la casa de copii, fiind considerat fiu de criminal de război, întrucât tatăl său, Horia Agarici, doborâse mai multe avioane sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În cei 14 ani cât a stat la casa de copii Victoria din Bucureşti, Paul Agarici şi-a văzut tatăl de maximum zece ori: „Mai venea el la mine sau eu mai săream gardul şi mergeam să-l văd. De multe ori îl întrebam: «De ce nu mă iei acasă?». Şi atunci el ofta şi nu ştia cum să-mi explice ca să înţeleg“, scrie Adevărul.ro

În tot acest timp, tatăl său a colindat toată România şi a fost nevoit să facă diverse meserii pentru a se putea întreţine. A fost contabil pe la o firmă din Periş, dar şi mecanic auto. O vreme s-a ascuns la Mina Altân Tepe din nordul Dobrogei. Ultima dată a lucrat într-o gospodărie agricolă din Slobozia.

În decembrie 1989, Paul Agarici, fiul aviatorului Horia Agarici, supranumit „salvatorul Constanței“ era fotoreporter la revista „Flacăra“. A plecat în mijlocul Revoluţiei cu aparatul de fotografiat şi cu 30 de filme şi a reuşit să imortalizeze unele dintre cele mai importante momente petrecute în acele zile tulburi la Bucureşti.

Paul Agarici va fi incinerat joi, 29 iunie 2023, așa cum a fost dorința lui. Înainte, va avea loc slujba religioasă la Capela Crematoriului.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei