Duminică, 07 Iunie 2026

Administrația Prezidențială definește metoda de calcul pentru scenariile în care se vor încadra școlile

de Cuget Liber Joi, 06 August 2020 254 1 min citire
Administrația Prezidențială definește metoda de calcul pentru scenariile în care se vor încadra școlile
Criteriul epidemiologic în funcție de care școlile se vor încadra în scenariile "verde", "galben" sau "roșu" este numărul total de cazuri noi de coronavirus înregistrat în ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori din localitatea în care se află școala, și nu media zilnică de îmbolnăviri pe ultimele 14 zile, așa cum a fost inițial comunicat de către președintele României, informează Administrația Prezidențială.
"În informațiile transmise de către președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul conferinței de presă susținute la Palatul Cotroceni, miercuri, a apărut o eroare cu privire la formula de calcul care stă la baza stabilirii celor trei scenarii care vizează desfășurarea învățământului preuniversitar începând cu data de 14 septembrie", potrivit unui comunicat citat de Agerpres.
Conform sursei citate, "informația corectă este următoarea: criteriul epidemiologic în funcție de care școlile se vor încadra în scenariile 'verde', 'galben' sau 'roșu' este numărul total de cazuri noi înregistrat în ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori din localitatea în care se află școala, și nu media zilnică de îmbolnăviri pe ultimele 14 zile, așa cum a fost inițial comunicat de către președintele României".
"Metoda de calcul este stabilită de specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică și reprezentanții Ministerului Sănătății și subliniem că nu a fost comunicată corect Administrației Prezidențiale de către Ministerul Sănătății. Președintele României își cere public scuze pentru eventualele confuzii rezultate ca urmare a comunicării formulei de calcul eronate", precizează comunicatul Administrației Prezidențiale.
Taguri
Articolul anterior Coronavirus la Constanța. 1.082 de persoane au fost confirmate cu COVID-19 până la ora actuală
Articolul următor BNR dă un nou impuls creditării, pentru a sprijini redresarea economiei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei