Duminică, 07 Iunie 2026

Adopțiile naționale, mai ușoare. Au fost simplificate procedurile și condițiile pentru părinți

de Andreea PERHAIȚĂ Sâmbătă, 13 August 2016 611 3 min citire
Adopțiile naționale, mai ușoare. Au fost simplificate procedurile și condițiile pentru părinți
Deși mii de copii români așteaptă să fie adoptați într-o familie care să le poarte de grijă, să îi iubească și să le ofere o viață mai frumoasă, statul pare că ține mai mult la niște proceduri aberante decât la ei. Ani la rândul, adopțiile s-a desfășurat cu încetinitorul și abia acum, în al doisprezecelea ceas, par să fi înțeles că e nevoie de modificarea legislației pentru ca acei copii să aibă șansa la o viață într-o familie. 
Guvernul a aprobat, la sfârșitul acestei săptămâni, normele metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, care a fost modificată și completată la începutul anului.
Prin noul act normativ a fost redus la jumătate numărul formularelor utilizate în procedura adopției, mai precis 12 au fost eliminate și 4 au fost simplificate. Mai mult, au fost eliminate etapele administrative intermediare, respectiv corespondența pe suport de hârtie între direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului (DGASPC) și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) referitoare la completarea Registrului Național pentru Adopții (RNA). Introducerea în RNA a datelor referitoare la copil și la familie se va realiza de acum încolo direct la nivelul DGASPC, adică la nivelul primar la care aceste date sunt colectate și/sau produse.
"De asemenea, a fost flexibilizată procedura de potrivire inițială între copiii adoptabili și familiile atestate. Această etapă se va realiza direct la nivel județean sau, după caz, de sector, on-line, prin intermediul RNA. Astfel, lista adoptatorilor pentru fiecare copil va fi generată și vizualizată instantaneu la nivelul compartimentului de adopții care răspunde de copil și se elimină solicitările repetate de noi liste pe suport de hârtie și, implicit, corespondența purtată între instituțiile de la nivel local și central, așa cum prevedea procedura anterioară. Raportul de evaluare al adoptatorilor va fi disponibil în RNA, on-line, fără a mai fi nevoie de contactarea, solicitarea și transmiterea acestui document prin poștă între cele două DGASPC implicate în procesul de potrivire", explică reprezentanții Ministerului Muncii, Familiei, Protecție Sociale și Persoanelor Vârstnice. Mai mult, familiile adoptatoare vor depune mai puține documente pentru soluționarea cererii de evaluare, iar recomandările de la locul de muncă nu vor mai fi necesare.
Procedurile, demarate mult mai repede
Pentru copiii aflați în îngrijirea statului, adopția va putea fi stabilită și în cazul în care părinții sau rudele care au putut fi găsite declară că nu doresc să se ocupe de copil, însă, ulterior, refuză să semneze declarațiile care ar permite declararea ca adoptabil a copilului.
De asemenea, dacă părinții sau rudele copilului de până la gradul al patrulea nu sunt găsite după o perioadă de șase luni de la instituirea măsurilor de protecție specială, procedurile de adopție vor putea fi demarate.
Va fi eliminat și termenul de doi ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil. Obținut în urma deciziei unei instanțe de judecată, acest statut va fi valabil până la încuviințarea adopției sau până ce copilul împlinește vârsta de 14 ani. 
Peste 3.200 de copii adoptabili
În cazul adopțiilor internaționale, copilul va fi declarat eligibil, conform noului act normativ, la numai un an de la deschiderea procedurii, și nu după doi ani, așa cum se întâmplă în prezent.
O altă noutate este acordarea unui concediu de acomodare de maximum 1 an de zile și a unei indemnizații lunare pe perioada acestui concediu, care în mod obligatoriu include și perioada de încredințare în vederea adopției. Concediul se acordă oricăruia dintre soții familiei adoptatoare, dacă realizează venituri supuse impozitului pe venit, iar valoarea indemnizației are un cuantum de 3,4 ISR (indicator social de referință, de 500 lei în prezent).
În plus, valabilitatea atestatului de familie adoptatoare este prelungită de la un an la doi ani.
La 30 iunie 2016, în Registrul Național pentru Adopții erau înregistrați 3.250 copii adoptabili, din care 2.716 erau eligibili pentru adopție națională, iar restul pentru adopție internațională. De asemenea, 1.800 familii erau atestate pentru adopție națională și alte 81 pentru adopție.
Taguri
Articolul anterior O cură la Sanatoriul Balnear Mangalia, sănătate curată!
Articolul următor Au fost pornite trei fântâni arteziene din municipiul Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei