Sâmbătă, 11 Iulie 2026

Alarmă privind violența domestică. Numărul apelurilor la linia de sprijin a crescut cu 40%

de Madalina PETRESCU Sâmbătă, 11 Iulie 2026 36 2 min citire
Alarmă privind violența domestică. Numărul apelurilor la linia de sprijin a crescut cu 40%
Situaţie alarmantă în ceea ce priveşte cazurile de violenţă domestică! Apelurile la linia telefonică dedicată aproape s-au dublat comparativ cu anul anterior. 
Vorbim despre 5.437 de apeluri înregistrate doar în primele șase luni ale acestui an, cu 1.500 mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Vorbim despre peste 1.000 de apeluri date chiar de către victime și aproape 300 de apeluri date de către martori.
Au crescut cu 40%
Alte 60 de apeluri au fost doar pentru a semnala anumite situații despre care știau oamenii pentru a fi apoi investigate mai atent de către cei care se ocupă. Așadar, vorbim despre o creștere cu 40% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Un număr într-adevăr alarmant. Este important ca oamenii să știe că pot suna nu doar victimele, ci și toți cei care observă o astfel de situație de violență domestică sau cei care știu că există astfel de situații într-o anumită familie și vor să se ia măsuri.
Pot suna atât victimele unor violențe domestice, dar și cele ale traficului de persoane sau ale discriminării de sex. Numărul este gratuit și poate fi apelat în orice zi a săptămânii, la orice oră.
Taguri
Articolul anterior Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică, duminică, în mai multe regiuni ale ţării
Articolul următor Pericole publice, depistate pe polițiști în traficul din județ

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei