În luna mai 2026, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a efectuat plata alocației de stat pentru copii aferentă lunii aprilie, suma totală virată depășind 1,2 miliarde de lei. În total, peste 3,5 milioane de copii au beneficiat de acest sprijin financiar, ceea ce confirmă o tendință de creștere constantă încă de la începutul anului.
- Publicitate -
Datele oficiale arată că numărul beneficiarilor a crescut cu aproximativ 26.000 de copii față de începutul anului 2026, evoluția fiind una treptată de la o lună la alta.
Cele mai multe alocații sunt acordate în municipiul București, cu 367.217 beneficiari, urmat de județele Iași, Suceava și Cluj, care concentrează, de asemenea, un număr ridicat de copii incluși în sistemul de sprijin.
La polul opus, cele mai mici valori sunt înregistrate în județe precum Tulcea, Caraș-Severin, Mehedinți și Covasna, unde numărul beneficiarilor este semnificativ mai redus.
Precizăm că, la ora actuală, cuantumul alocației este diferențiat în funcție de vârstă și situație: 292 de lei lunar pentru copiii peste doi ani și pentru tinerii care urmează forme de învățământ preuniversitar, respectiv 719 lei lunar pentru copiii sub doi ani și pentru copiii cu dizabilități.
Plata se face lunar, în intervalul 8 - 25 ale fiecărei luni, prin mandat poștal sau transfer bancar, în funcție de opțiunea fiecărui beneficiar.