Duminică, 07 Iunie 2026

Ambasada Statului Israel a comunicat Ministerului Sănătăţii că în prezent nu este nevoie de medici voluntari

de Madalina PETRESCU Duminică, 15 Octombrie 2023 1067 < 1 min citire
Ambasada Statului Israel a comunicat Ministerului Sănătăţii că în prezent nu este nevoie de medici voluntari
Ambasada Statului Israel în România a comunicat, vineri, Ministerului Sănătăţii că, în prezent, nu este nevoie de medici voluntari care să acorde asistenţă în această ţară.
„Mulţumim medicilor din România care, la iniţiativa Ministrului Sănătăţii, s-au oferit voluntar să acorde asistenţă medicală în Israel în aceste momente grele, ca urmare a atacurilor teroriste împotriva civililor din Israel. Autorităţile medicale din Israel ne-au informat că în acest moment nu au nevoie de doctori voluntari.
Totuşi, pe viitor, situaţia s-ar putea schimba. În acest context, Ministerul Sănătăţii din Israel întocmeşte o listă cu personalul medical din străinătate care doreşte să vină voluntar în Israel, dacă va fi cazul”, a transmis misiunea diplomatică, potrivit Ministerului Sănătăţii.
Medici, asistente şi paramedici autorizaţi din străinătate pot să se alăture Medicilor Voluntari pentru Israel completând formularul online care poate fi accesat la următorul link: https://survey.gov.il/en/internationalvolunteers?utm_source=go.gov.il&utm_medium=referral.
Ministerul Sănătăţii a mulţumit celor pe 200 de cadre medicale care s-au înscris ca voluntari pe site-ul www.ms.ro pentru a acorda asistenţă medicală în Israel. 
Taguri
Articolul anterior ABADL a semnat contractul pentru reducerea eroziunii costiere, lotul Costineşti
Articolul următor Ciolacu: Am fost la cumpărături; am luat ce aveam nevoie - total 93,50 lei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei