Vineri, 05 Iunie 2026

Ambulanțe de la un capăt la altul al stațiunilor

de Roxana - Marina GLĂVAN Sâmbătă, 08 August 2009 282 < 1 min citire
Litoralul românesc a fost asigurat cu cel puțin câte o ambulanță în fiecare stațiune, a declarat, vineri, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Constanța, Camelia Ciobotaru. "Am asigurat urgențele pe toate stațiunile. La Mamaia, avem două ambulanțe, la Eforie există stație de ambulanță, la Costinești am asigurat tot două ambulanțe, la fel și la Neptun-Olimp, iar în restul stațiunilor avem câte una. Mangalia are stație de ambulanță", a adăugat directorul DSP Constanța.
Solicitările au fost mult sub anii anteriori, a mai spus directorul DSP Constanța, media fiind de zece solicitări pe zi în Constanța și Mamaia și cinci-șase în restul stațiunilor. "Până acum, solicitările au fost mult sub cele din anii anteriori. Cele mai multe s-au înregistrat în Mamaia și Constanța, dar au existat stațiuni în care nu am avut nicio solicitare sau au fost numai de la localnici. În medie, au fost înregistrate zece apeluri pe zi", a spus Ciobotaru.
Până în prezent, intervențiile au vizat probleme obișnuite pentru perioada estivală, nefiind înregistrate cazuri deosebite, cu excepția a două focare de toxiinfecție alimentară, care au fost stinse rapid.
Articolul anterior "Îl căutăm în continuare pe VELCEV, dar parcă a intrat în pământ"
Articolul următor Deficit de medici pediatri la spitalele din Medgidia și Cernavodă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei