În luna ianuarie, Corpul de control din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanța a aplicat agenților economici verificați sancțiuni de peste 400 de mii de lei.
- Publicitate -
Eugen Bola, inspector șef al ITM, spune că, în perioada 1 - 31 ianuarie, au fost controlate 369 de societăți comerciale care își desfășoară activitatea pe raza județului Constanța. Controalele au fost demarate pentru a depista patronii care nu respectă prevederile legale din legislația muncii, securitatea și sănătatea în muncă. Astfel, din totalul de agenți economici verificați, 70 au primit sancțiuni contravenționale în valoare totală de 402.300 lei. Dintre angajatorii amendați, 16 practicau munca fără forme legale și au primit sancțiuni de 230 de mii de lei.
Printre neregulile constatate, se mai numără încălcarea prevederilor privind repausul săptămânal sau nerespectarea evidenței orelor de lucru prestate de salariați. Au mai fost amendați și patronii care nu au încheiat contractul individual de muncă în formă scrisă sau nu au acordat angajaților drepturile salariale restante.