După ce meteorologii au emis avertizări de viscol și ninsori în această perioadă, companiile de distribuție din cadrul Enel România au luat mai multe măsuri pentru a asigura intervenția echipelor în caz de avarii în toate regiunile țării, inclusiv în Dobrogea.
- Publicitate -
Potrivit Enel, echipele companiei au fost suplimentate și se asigură necesarul de utilaje auto și echipamente. De asemenea, în cazul în care situația energetică o va impune, se va suplimenta și numărul turelor de dispecerat și Call Center. Cei care vor să afle mai multe informații despre situația alimentării cu energie electrică pot accesa și pagina de internet a companiei, www.enel.ro.
Precizăm că, în județul Constanța, ieri după amiază erau înregistrate două deranjamente colective de joasă tensiune în localitățile Mangalia și Cuza Vodă.