Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanța au luat la rând, de la începutul lunii octombrie, angajatorii care folosesc zilieri. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul unei campanii naționale privind respectarea de către angajatori a prevederilor legale privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri.
- Publicitate -
"Am dorit să identificăm beneficiarii care folosesc zilieri și am luat măsuri pentru intrarea în legalitate a acestora. De asemenea, au fost identificați agenți economici care utilizează munca copiilor și a tinerilor fără respectarea prevederilor legale. În total, au fost controlați 44 de angajatori, din care trei au fost sancționați contravențional, aplicându-se amenzi în sumă de 50.000 de lei", explică directorul executiv al ITM Constanța, Eugen Bola.
Potrivit acestuia, au fost descoperite numeroase nereguli, inclusiv folosirea zilierilor într-un alt domeniu de activitate decât cel permis de lege, dar și cazuri în care aceștia erau plătiți mai puțin decât cuantumul prevăzut de lege, respectiv mai puțin decât valoarea pe oră a salariul de bază minim brut pe țară, garantat în plată.