Luna trecută, Primăria Municipiului Constanța a organizat o dezbatere publică care a avut ca temă un nou proiect de înfrumusețare a orașului, prin amplasarea mai multor statui, care au ca scop creșterea estetică și culturală a orașului. La dezbatere au participat reprezentanți ai instituțiilor publice din domeniile culturii, artelor și istoriei, reprezentanți ai societății civile și toate persoanele interesate de aspectul orașului în care trăiesc și care și-au dorit să aducă aportul la amplasarea unor monumente noi în bătrânul Tomis.
- Publicitate -
În cadrul întrunirii au fost prezentate propunerile membrilor Grupului de Lucru privitoare la edificarea unor monumente publice. Personalitățille propuse pentru dezbatere de către specialiștii în domeniu au fost: Împăratul Constantin cel Mare, Regele Carol I, Regele Ferdinand, Remus Opreanu, Cella Serghi. Acestea s-au evidențiat prin importante contribuții la istoria și dezvoltarea vieții orașului. În dezbaterea publică au existat și alte propuneri: Mihail Kogălniceanu, Horia Măcelariu, Horia Agarici, I.C. Brătianu și alte personalități. Potrivit reprezentanților primăriei, sugestiile, propunerile și observațiile care au rezultat în urma dezbaterii publice au fost sintetizate într-un raport de specialitate care a fost înaintat spre analiză primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac.