Duminică, 07 Iunie 2026

Angajaţii care se vaccinează anti-COVID pot primi trei zile libere

de Cuget Liber Vineri, 01 Octombrie 2021 599 1 min citire
Angajaţii care se vaccinează anti-COVID pot primi trei zile libere
Angajaţii care se vaccinează anti-COVID pot beneficia de o zi liberă plătită, de la locul de muncă, pentru fiecare doză a serului.
Astfel, în cazul celor care nu s-au imunizat până acum, este vorba de trei zile libere, potrivit unei legi adoptate la sfârşitul lunii iulie, conform zf.ro.
Mai exact este vorba despre Legea nr. 221/2021 pentru modificarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi propune ca persoanele care se vaccinează să beneficieze de:
- câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat
- câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor
- câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi al soldaţilor şi gradaţilor profesionişti.
De asemenea, are dreptul la o zi liberă şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi.
Pentru a beneficia de ziua liberă, angajaţii trebuie să prezinte adeverinţa de vaccinare. 
Taguri
Articolul anterior Nouă români au fost salvați în urma scufundării unui vas în largul insulei Poros
Articolul următor Fotbal, Europa Conference League / CFR Cluj, doar remiză (1-1) cu Randers FC

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei