Duminică, 07 Iunie 2026

Angajații grădinițelor din Medgidia, care au mâncat hrana contaminată cu fecale, sunt internați

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 28 Octombrie 2009 330 < 1 min citire
Ancheta epidemiologică efectu-ată de autoritățile sanitare a confirmat infectarea cu dizenterie cu bacil Shigella Sonne S la 54 de copii și 14 angajați de la grădinițele 3 și 4 din Medgidia. Cu toții au fost îmbolnăviți, potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) Constanța, prin consumarea de preparate culinare contaminate cu materii fecale. "Investigația epidemiologică pentru unitățile de producție și distribuție a alimentelor este încă în curs", ne-a spus dr. Mihaela Dinisov, director adjunct DSP.
Cei 14 angajați bolnavi, la care a fost depistată Shigella Sonne S, sunt în prezent internați în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în vreme ce copiii sunt supravegheați la domiciliu, de medicii de familie. Toți bolnavii vor fi monitorizați pentru următoarele trei luni. Personalul bolnav și copiii afectați se vor putea întoarce la grădinițe abia după ce se vor însănătoși. Grădinițele vor fi deschise, cel mai probabil, după terminarea mini-vacanței care începe pe 2 noiembrie.
Articolul anterior Bătaie pe șefia Casei de Asigurări de Sănătate Constanța
Articolul următor Plaja Constanța este cea mai murdară de pe întreg litoralul românesc

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei