Duminică, 07 Iunie 2026

Angajatorii, obligați să-şi protejeze salariaţii în fața temperaturilor extreme

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 08 Iulie 2025 129 1 min citire
Angajatorii, obligați să-şi protejeze salariaţii în fața temperaturilor extreme
Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța atrage atenția tuturor angajatorilor asupra obligației legale de a lua măsuri speciale pentru protejarea salariaților în perioadele cu temperaturi extreme, conform Ordonanței de Urgență nr. 99/2000. Potrivit actului normativ, temperaturile extreme ridicate sunt considerate acele valori care depășesc 37 de grade Celsius sau cele care, combinate cu un grad ridicat de umiditate, pot produce efecte echivalente asupra corpului uman. În astfel de condiții, dacă valorile se mențin timp de cel puțin două zile consecutive, angajatorii au obligația de a pune în aplicare măsuri minimale pentru siguranța lucrătorilor.
Pentru ameliorarea condițiilor de muncă, firmele trebuie să reducă intensitatea și ritmul activităților fizice, să asigure ventilația corespunzătoare în spațiile de lucru, să alterneze efortul dinamic cu cel static și să permită pauze regulate în spații umbrite sau ventilate natural. În paralel, pentru menținerea stării de sănătate a angajaților, trebuie oferită apă minerală în cantitate de 2-4 litri pe persoană, pe schimb, să se asigure echipamentul individual de protecție și accesul la dușuri. În situația în care angajatorii nu pot garanta aceste condiții, legea permite, cu acordul sindicatelor sau al reprezentanților salariaților, reducerea duratei zilei de muncă, eșalonarea programului în două intervale - până la ora 11:00 și după ora 17:00 - sau chiar întreruperea colectivă a activității, cu menținerea funcțională a sectoarelor esențiale.
Nerespectarea acestor măsuri poate avea consecințe grave nu doar asupra sănătății angajaților, ci și din punct de vedere legal pentru angajatori. 
Taguri
Articolul anterior O casă cu suflet și povești, la doi pași de mare
Articolul următor „În Slujba Cetățenilor” – Realitatea drogurilor: date, tendințe, adevăruri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei