Reprezentanţii RAJA S.A. anunţă că, la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Movilița (comuna Topraisar) din județul Constanța, s-a înregistrat, în ultimele zile, o scădere a debitului de apă de la nivelul sursei de captare. Toate acestea vin ca urmare a fenomenului de secetă accentuată și a temperaturilor extreme, concomitent cu o creștere semnificativă a consumului de apă. Din păcate, toate acestea au condus la imposibilitatea realizării stocului necesar pentru asigurarea furnizării apei. Prin urmare, începând de luni, 15 iulie, în intervalul orar 23.00 - 5.00, alimentarea cu apă către abonații din localitatea Movilița se va face cu o presiune mai mică decât în mod normal, ceea ce va conduce la lipsa totală a apei în anumite zone, în funcție de topografia rețelei și de consumul înregistrat în această perioadă.
- Publicitate -
Având în vedere cele menţionate, se recomandă populaţiei să utilizeze raţional apa potabilă, numai în scopurile prevăzute în contractul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă. „Folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare, ceea ce determină dificultăți în asigurarea în regim continuu a apei.
Folosirea rațională a apei și prevenirea risipei reprezintă o responsabilitate comună, a operatorului de apă și a tuturor consumatorilor”, au precizat angajaţii RAJA.