Mai mulți constănțeni au acuzat, zilele acestea, că au fost atacați din senin de pescăruși și ciori în diferite locuri de oraș. Cel mai grav incident a avut loc în Parcul Tăbăcăriei, chiar lângă Țara Piticilor, când un grup de copii care se jucau a fost atacat de mai mulți pescăruși, fiind nevoie de intervenția părinților pentru a alunga păsările.
Oamenii de știință susțin însă că astfel de situații nu sunt ceva neobișnuit pentru această perioadă, dar atrag atenția că lucrările de îndiguire realizate pe litoralul românesc au creat un dezechilibru în habitatul pescărușilor, acest lucru putând să accentueze agresivitatea lor.
Exact ca în filmul lui Hitchcock, mai mulți constănțeni s-au trezit atacați de pescăruși și ciori ziua în amiaza mare, în diferite locații din oraș. Că vorbim de parcuri, cimitir sau chiar centrul Constanței, oamenii povestesc că asupra lor s-au năpustit zeci de păsări, fără vreun motiv aparent.
Dănuț Ifrim se afla cu cele două fetițe ale sale în Parcul Tăbăcăriei, la o terasă amplasată chiar în apropierea locului de joacă pentru copii, Țara Piticilor. "Mulți părinți se aflau la terasă, în timp ce copiii se jucau în apropiere în parc. Se alergau, alții mergeau cu rolele. Deodată s-au auzit țipete și toată lumea a sărit de la mese. Vreo cinci, șase pescăruși s-au năpustit asupra copiilor. Pur și simplu îi atacau, erau extrem de agresivi, îi loveau cu ciocul. Au zburat abia după ce au intervenit oamenii și au reușit să îi alunge. Erau foarte speriați copiii", ne-a declarat Dănuț.
O astfel de experiență a trăit și un constănțean în vârstă de 49 de ani, care a fost atacat de pescăruși chiar pe strada Ștefan cel Mare, în centru orașului. Bărbatul spune că își făcea plimbarea de seară când doi pescăruși au sărit în capul lui. "Noroc că am ochelari de vedere cu lentile mai mari căci altfel cred că mi-ar fi scos ochii. Parcă erau turbați, așa de răi erau. Eu locuind foarte aproape de mare, încă de mic copil sunt obișnuit cu aceste păsări. Chiar am și crescut un pui de pescăruș pe terasa blocului, le dădeam de mâncare și nu am văzut niciodată să fi fost agresive. Probabil că li s-a părut lor ceva de au atacat în felul acesta", ne-a povestit bărbatul.
O altă femeie povestește că a fost atacată, nu odată, ci de trei ori doar în ultima săptămână pe aleea principală a Cimitirului Central din Constanța: "Erau pescăruși și ciori. Prima oară, acum o săptămână cred, m-au atacat două ciori. Parcă înnebuniseră. Apoi, la două zile, au tăbărât pe mine mai multe păsări, ciori și pescăruși, pentru ca joi seara să mă atace trei pescăruși. Atunci când e aglomerat în cimitir nu își fac simțită prezența, dar când e liniște devin periculoase".
"Au pui și sunt mai agresive"
Specialiștii țin însă să îi liniștească pe constănțeni că nu au de-a face cu vreun scenariu de Hitchcock în care păsările pornesc un adevărat măcel împotriva omenirii. Toate episoadele relatate mai sus sunt puse pe seama perioadei de reproducere ale acestor păsări, care, ca toate vietățile de altfel, devin mai protectoare când au pui.
Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța, spune că nu există nimic îngrijorător în comportamentul pescărușilor și ciorilor, deși atrage atenția asupra unor schimbări sensibile în habitatul acestora. "În primul rând, acum este perioade lor de reproducere. Păsările sunt mai protectoare față de pui și de aici și această agresivitate. Ei depun ouă, au pui în cuiburi și sunt agresivi în încercarea de a-i proteja. Dacă acei părinți din parc s-ar fi uitat în sus, ar fi observat că în copacii din apropiere pescărușii și ciorile aveau cuiburi cu pui.
În al doilea rând, în perioada asta pescărușii sunt mai activi la hrănire fiindcă au de hrănit și puii, și atunci se bagă peste tot, scotocesc, se luptă pentru mâncare. Oricum, agresivitatea este o chestiune normală pentru pescăruși. Apoi, dezvoltarea acestei specii într-un mediu antropic este impusă de lipsa peștelui în mare. Furtunile nu mai aduc pe malul mării scoici, iar în mare nu mai sunt pești. Lucrările de îndiguire efectuate de Van Oord pentru lărgirea plajelor au modificat semnificativ traseul curenților de aer, afectând mediul marin din aproprierea coastei, și atunci, practic, pescărușii nu mai au ce mânca. Atunci, ei au fost nevoiți să se adapteze cu condițiile și mediul din oraș, intrând în competiție cu alte specii pentru hrănire și supraviețuire", ne-a declarat Adrian Bîlbă.
Pentru a evita evenimentele nefericite, constănțenii sunt sfătuiți să evite zonele în care se află populații mari de astfel de păsări și locurile unde pescărușii și ciorile își au cuiburile cu pui în această perioadă.