Potrivit Primăriei Constanţa, până la acest moment, echipele care instalează cele nouă sirene electronice pentru alarmarea populaţiei au acționat la blocul PC 1, la Liceul Energetic și pe blocul B de pe strada Verona. În perioada următoare, inspectorii Biroului Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență împreună cu specialiștii din cadrul firmei prestatoare vor monta dispozitivele de alarmare și în următoarele locații: strada Unirii nr. 32-34, strada Elena Cuza nr. 12, bulevardul Tomis nr. 235, Aleea Murelor nr. 14, hotelurile „Riviera” şi „Meridian” din Mamaia. În cadrul activității de montare, se vor emite mai multe semnale acustice, motiv pentru care cetățenii sunt rugaţi să rămână calmi, deoarece este doar o verificare a mijloacelor de alarmare.
- Publicitate -