Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat, săptămâna aceasta, o acțiune tematică pe raza municipiului Constanţa pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale. Au fost aplicate 103 sancțiuni contravenționale în valoare 26.400 lei și 176 de puncte de penalizare în conformitate cu prevederile Codului Rutier. De asemenea, 14 autoturisme au fost ridicate și transportate în parcul auto al municipalității.
- Publicitate -
„Desfășurarea circulației rutiere fără evenimente neplăcute și în siguranță reprezintă o prioritate pentru Direcția Generală Politia Locală Constanța. Autoturismele oprite/staționate în locuri interzise reprezintă un pericol pentru participanții la trafic. Încă o dată, polițistii locali atrag atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație", transmit reprezentanţii Primăriei Constanţa.
Cetățenii sunt rugați să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon 0241/484.205 și 0341/922, de la Dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Constanța sau la adresa de mail
[email protected]