Inspectorii OPC avertizează: Atenție unde mâncați pe litoral!

de Cuget Liber Sâmbătă, 06 August 2011 1036
Tentația îmbogățirii peste noapte îi face pe unii patroni de pe litoral să nu respecte nici cele mai elementare norme de igienă. Sâmbătă, inspectorii de la Protecția Consumatorului au închis o autoservire și o shaormerie din Mamaia, din cauza mizeriei și a preparatelor vechi oferite turiștilor, informează Realitatea.net.
Nici nu a început bine controlul inspectorilor și neregulile au și apărut. "Am găsit produse făcute de acum două zile, pe care le folosesc pentru mâncarea de astăzi, ceea ce este interzis. Aceste produse se confiscă și se distrug", a spus șeful OPC Constanța, Dioinisie Culețu.
După care, cei de la Protecția Consumatorului au tras linie. "Se dispune în afara sancțiunilor contravenționale, amenzilor, oprirea temporară a activității acestei unități până la remedierea deficiențelor", a spus președintele ANPC, Constantin Cerbulescu.
Nereguli au fost descoperite si la mai multe magazine de jucării, tot în Mamaia. Inspectorii nu au stat mult pe gânduri și au confiscat toate produsele care nu aveau indicații de utilizare in limba română.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei