Duminică, 07 Iunie 2026

Avarie RAJA. Cartierul Palazu Mare din Constanța și orașul Ovidiu, fără apă rece

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 23 Aprilie 2013 190 < 1 min citire
Avarie RAJA. Cartierul Palazu Mare din Constanța și orașul Ovidiu, fără apă rece
Pentru remedierea unei avarii la conducta magistrală de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm, din zona Dacia - Constanța, de la intersecția bulevardelor Alexandru Lăpușneanu cu Tomis, S.C. RAJA S.A. este nevoită să întrerupă furnizarea apei pe această conductă astăzi, 23 aprilie 2013, în intervalul 11,00 - 13,00, fiind afectați de lipsa apei potabile consumatorii din cartierul Palazu Mare și localitatea Ovidiu. Abonații din zona centrală a orașului Constanța vor avea în acest interval apă cu presiuni scăzute. 
"Menționăm că echipele de intervenție RAJA dotate cu toate utilajele necesare au încercat timp de trei ore, remedierea acestei avarii cu conducta sub presiune, fără să mai fie nevoie să întrerupă furnizarea apei, dar din cauza presiunii foarte mari acest lucru nu a fost posibil și s-a luat decizia întreruperii apei pe o perioadă de două ore. Ne cerem scuze față de consumatorii afectați de acesta întrerupere și îi asigurăm că echipele noastre de intervenție vor face tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile în timpul cel mai scurt", precizează reprezentanții RAJA.
Taguri
Articolul anterior Care este pensia medie a vârstnicilor constănțeni
Articolul următor Ministrul Agriculturii: E posibil că din 2015 să avem o infuzie de lapte ieftin din alte state europene

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei