Bilanțul deceselor provocate de COVID-19 în întreaga lume a depășit pragul de 5 milioane de morți

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Luni, 01 Noiembrie 2021 164
Numărul global al deceselor asociate COVID-19 a depăşit luni 5 milioane de morţi, SUA, Brazilia şi India fiind ţările cele mai afectate, potrivit unui bilanţ independent realizat de Universitatea Johns Hopkins, relatează EFE.
Statele Unite sunt ţara cu cel mai mare număr de decese, cu peste 745.800 de morţi, urmată de Brazilia cu peste 607.800 şi de India cu peste 458.000 de morţi, conform datelor publicate de centrul universitar american.
În ultimele luni, numărul cazurilor a crescut din nou în SUA din cauza variantei Delta, deosebit de contagioasă, în condiţiile în care ritmul vaccinărilor a încetinit.
Potrivit Digi24, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a atras atenţia cu privire la creşterea disparităţii accesului la vaccinuri, fiind considerat unul dintre principalele neajunsuri pentru a controla pandemia, informează Agerpres.
Dintre cele peste 6 miliarde de doze administrate la nivel global, peste 80% au fost administrate în ţările cu venituri mari şi medii, reprezentând în ansamblu mai puţin de jumătate din populaţia mondială, potrivit OMS.
Până astăzi, 1 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.655.024 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. De asemenea, un număr de 48.073 de persoane diagnosticate în țara noastră cu infecție cu SARS – CoV – 2 au murit.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei