Vineri, 05 Iunie 2026

Brichetele fantezie interzise de la comercializare

de Roxana - Marina GLĂVAN Luni, 17 Martie 2008 352 < 1 min citire
Inspectorii din cadrul Inspectoratului Regional pentru Protecția Consumatorilor Constanța (IRPC) au desfășurat acțiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor la comercializarea brichetelor la un număr de 28 de operatori economici. Au fost controlate peste 7.000 de brichete în valoare totală de 8.452 de lei.
Din cei 28 de operatori economici controlați de inspectorii IRPC Constanța, s-au constatat deficiențe la un număr de 22 de operatori economici. Din numărul total de brichete controlate, peste 2.600 prezentau abateri.
Au fost aplicate opt avertismente și 13 amenzi contravenționale în valoare de 28.000 de lei.
Brichetele verificate nu prezentau caracteristicile de siguranță pentru copii, pe brichete nu putea fi identificată perioada în decursul căruia produsul a fost fabricat, nu putea fi identificat producătorul.
Pe piață au fost descoperite și brichete fantezie, comercializarea lor fiind interzisă.
Alți operatori economici nu dețineau declarația de conformitate pentru brichete sau nu aveau afișat prețul pe unitatea de măsură la brichetele aflate la comercializare.
O parte din brichetele verificate nu aveau instrucțiunile de avertizare și nici certificate de garanție.
Articolul anterior Etapa viitoare
Articolul următor IMM-urile sunt chemate la o lecție de fonduri structurale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei