Campania BCR a ajuns la final. Doi clienţi au „ales bine” şi au câştigat două studiouri la mare

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 12 Septembrie 2024 4263
Campania BCR „Alege bine pentru tine” a ajuns la final, iar miercuri, 11 septembrie, cheile a două studiouri din incinta Complexului Rezidențial „Lake On” din staţiunea Mamaia le-au fost înmânate celor doi mari câștigători, Ana Maria Ulmeanu, din Bucureşti, şi Florin Daniel Ilinca, din Târgovişte.

Prezentă la eveniment, în oraşul de la malul mării, Dana Dima, vicepreședintele executiv retail și private banking BCR, le-a înmânat câştigătorilor cheile imobilelor şi a declarat că, săptămâna aceasta, se celebrează cea mai importantă campanie din sistemul bancar, din ultimele şase luni, campania „Alege bine pentru tine”. Aceasta este o campanie a Băncii Comerciale Române prin care clienţilor li s-au oferit produse şi servicii financiare care să îi sprijine în drumul lor spre o viaţă financiară sănătoasă.
„Peste un milion de alegeri financiare au fost realizate, de la debutul campaniei, din luna martie şi până în prezent. Ceea ce ne bucură cel mai mult este că această campanie face parte din strategia băncii, de îmbunătăţire şi de creştere a educaţiei financiare. Ne bucurăm că mai mult de 50% din aceste produse au fost produse de economisire, de protecţie, de asigurări, de pensie. În acelaşi timp, a existat o ofertă specială şi multe dintre produsele de asigurare, asigurarea de venit, asigurarea de accident, de locuinţă au avut prime de asigurare gratuită, în această perioadă. Ne bucurăm să asistăm astăzi la un eveniment superb, în care premiile cele mai mari, două studiouri la mare, în Constanţa, le-au fost oferite celor doi câştigători. De asemenea, alţi peste 2.600 de clienţi au câştigat premii şi credem noi că alegerile financiare pe care le-au făcut, o să-i mulţumească şi de acum înainte, în tot ceea ce vor face de acum înainte. Pe viitor, vom continua eforturile de a optimiza viaţa financiară, pentru că ştim bine, costurile în viaţă sunt o problemă, dar şi evoluţia noastră este ceva ce trebuie să ne bucure şi trebuie să ducem această evoluţie într-o zonă frumoasă. Pe viitor, sperăm să atragem cât mai mulţi oameni, care să se bucure de aceste oferte financiare sănătoase”, a precizat Dana Dima.
Potrivit acesteia, peste un milion de produse din oferta campaniei au fost alese de clienți, în numai cinci luni, un număr record, iar aproape 200.000 de români au parcurs, gratuit, programul de Coaching Financiar. Mai mult decât atât, din martie și până în august 2024, campania BCR le-a propus clienților o ofertă imbatabilă de preț pentru toate produsele de retail ale băncii, de la contul curent cu card de debit, până la asigurări și produsele de investiții.
În plus, prin toate produsele din campanie, participanții au avut posibilitatea de a acumula șanse de câștig la un concurs dedicat cu peste 2.600 de premii, printre care: două studiouri la mare; cinci bucătării IKEA, complet echipate, 500 de fonduri de rezervă, în valoare de câte 2.000 de lei fiecare; o mie de bilete la cel mai mare concert din București, al trupei Coldplay, o mie de bilete la festivalul Saga, o mie de smartphone-uri de ultimă generație.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei