Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Campania naţională de conştientizare a AVC adresată în special copiilor şi familiilor lor

de Madalina PETRESCU Joi, 09 Aprilie 2026 52 1 min citire
Campania naţională de conştientizare a AVC adresată în special copiilor şi familiilor lor
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rogobete anunţă lansarea campaniei naţionale de conştientizare a AVC, adresată în special copiilor şi familiilor lor. El precizează că este important să vorbim despre AVC, pentru că reprezintă o urgenţă medicală majoră, în condiţiile în care în România, peste 60.000 de persoane suferă anual un AVC, iar ţara noastră se află, în continuare, printre statele europene cu cele mai ridicate rate de mortalitate asociate acestei afecţiuni.
”Grija pentru sănătate începe cu educaţia făcută încă din copilărie În acest context, lansăm, împreună cu ALIA - Asociaţia pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral, o campanie naţională de conştientizare a AVC, adresată în special copiilor şi familiilor lor. Prin intermediul „Eroilor FAST”, ne propunem să explicăm celor mici, într-un mod accesibil şi prietenos, cum pot recunoaşte semnele unui accident vascular cerebral şi cât de important este să acţioneze rapid”, anunţă ministruş Sănătăţii.
El precizează că este important să vorbim despre AVC, pentru că reprezintă o urgenţă medicală majoră.
”În România, peste 60.000 de persoane suferă anual un AVC, iar ţara noastră se află, în continuare, printre statele europene cu cele mai ridicate rate de mortalitate asociate acestei afecţiuni”, explică ministrul.
Rogobete subliniază că recunoaşterea rapidă a semnelor poate face diferenţa: faţa căzută, slăbiciune la nivelul unui braţ, vorbire neclară.
El mai afirmă că educaţia în acest sens începe cu cei mici, ”pentru că o societate sănătoasă se construieşte prin educaţie medicală timpurie.
”Copiii informaţi devin adulţi responsabili şi pot contribui, uneori decisiv, în situaţii critice din familie sau comunitate. Cred cu tărie că prevenţia şi educaţia pentru sănătate trebuie să rămână priorităţi. Prin acest parteneriat, ne dorim să aducem informaţia mai aproape de oameni şi să contribuim la salvarea de vieţi, conchide ministrul Sănătăţii.
Taguri
Articolul anterior Vești bune pentru viitorii șoferi! Cazierul judiciar poate fi solicitat de la ghișeu de permise auto
Articolul următor Nereguli grave în piețe! Comercianți acuzați că vând produse din import ca românești

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei